Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24
februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe
Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul
zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe
vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii.
Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.
Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste
inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si
"Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si
isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor
a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile
neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din
anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune
profesorul Ion Ghinoiu.
Cum se sarbatorea Dragobetele
In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure,
faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori
de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste.
Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie,
cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu
faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala:
"Dragobetele saruta fetele!".
Nu cred ca este intamplator
faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca
Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au
lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu
te-o prinde Dragobetele prin padure".
In apropierea pranzului,
fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita
"zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse
daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era
urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de
zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca
unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu
alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.
Din zapada
netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau
rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru
pastrarea frumusetii.
Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva
Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care
urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la
Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind
ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea
impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor
mai iubi in acel an.
Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte
vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi
drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice "trago" - tap
(mai tarziu devenit "drago") si "bete" - picioare. Tapul simbolizand la
romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele" se
traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos,
ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos", "chip
de lumina" si "betel"- "casa lui Dumnezeu".
Etnograful Marcel
Lutic sustine ca "Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt
calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii
Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav
"Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa
aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia",
"Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate
de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta
principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul
de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea
"Dragobete".
Floarea dragostei
In lumea satului,
plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc.
Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze
in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte.
Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii
indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor
casatori.
Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al
Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica
cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este
protectorul dragostei si al indragostitilor.