Aluat pentru cornete/rulouri




In ultimul timp din lipsa timpului sau din prea multa comoditate preferam sa cumparam dulciurile. Iar, daca, totusi, alegem sa pregatim ceva in casa cu siguranta nu vom face de la cap la coada totul, nu? Pai, cine se mai chinuie ore in sir sa faca creme pentru torturi sau prajituri? Luam repede din comert gata preparat la pliculet. Sau, cine mai face aluatul pentru prajituri? Le gasim semi-preparate in comert. Cam asa, chiar si prajitura facuta in casa este de fapt, numai pe jumatate pregatita. De data asta, am ales sa fac prajituri in casa fara nici un ,, artificiu ,, din comert.
Am ales sa fac rulouri/cornete pentru a le umple cu crema de vanilie, dar asta in articolul viitor, acum, o sa va povestesc despre cat de simplu se face acest aluat. Mult mai gustos si sanatos decat foietajul din comert.

Sa trecem la treaba, avem nevoie de :
- 2 oua,
- 9 linguri zahar,
- 6 linguri de lapte,
- 6 linguri ulei,
- 1 praf de copt,
- faina cat cuprinde ( aprox 700 gr)

Batem ouale intregi ( fara coaja, clar) cu zaharul pana se dizolva acesta, adaugam apoi pe rand uleiul, laptele, praful de copt si la final faina.
Lasam aluatul sa se odihneasca vreo 30 minute la loc cald si apoi luam cate o bila si intindem foi subtiri ( ca foile de taieteii de casa) apoi taiem fasii de 2 cm latime.

Se ia fasia si se infasoara pe formele tapate cu faina incepand de la varf catre baza formei.
Se dau la cuptor pana se rumenesc .
Ele vor fi crocante dar odata umplute vor fi fragede si delicioase.
Pofta buna!